Fotografii aproape de sufletul tau...G.T.®


Fotografia are atatea definitii cate sentimente si emotii pot fi traite. Mi-ar fi dificil sa adaug inca una, deoarece eu nu lucrez cu vorbele, ci cu ochiul. Este ca un film mut.

Sunt un observator al omului, el fiind subiectul lucrarilor mele. Imi place sa cred ca prin momentele surprinse daruesc sens cuvintelor ce nu pot fi exprimate, evidentiez trasaturi bine ascunse in colturile personalitatii fiecaruia, individualizand o alta persoana de cat cea de zi cu zi, dozandu-i in acelas timp intensitatea cuvenita.

Fara o introducere zgomotoasa, va las in compania lucrarilor mele, va invit sa vedeti pe unde a trecut ochiul meu. Poate intr-o zi veti fi in tinta lui… G.T.®

luni, 3 mai 2010

1 Mai_Vama Veche


Dupa o noapte lunga , in care fiecare lucru are o singura culoare – negru, in care formele sunt umbre care danseaza pe plaja si se balangane dizgratios pe nisipul umed, in care sticlele de alcool zboara din mana in mana prin strigate de nebunie si extaz, timp in care focurile incalzesc sufletele mai timide sau prea ametite de licori iar drumurile intre baruri sunt populate cu diverse masti care mai de care mai ciudate si mai zvapaiate, vine momentul in care se crapa de zi.
Bolta asta neagra pe care am vazut cu totii stele cazatoare (sau cel putin ne-am imaginat ca vedem) incepe sa prinda culoare. Un gri-bleu sters si neinteresant, care vesteste un nou inceput. Un inceput mic si momentan albastru, cu o apa a marii limpede precum cristalul si nemiscata, vrand parca sa inghete clipa si sufletele in momentul in care se va intampla.
Se face liniste. Pe muteste ne infioram si nu indraznim nici macar sa clipim pentru a nu pierde nicio secunda. Respiratia se opreste undeva in piept si asteapta.
Unii se ridica din nisip si baga un cot in falca pentru a viziona spectacolul.
Si de nicaieri apare soarele. Timid. De un rosu cum nu exista nicaieri in lume, decat aici la noi, pe plaja noastra. Grupuri grupuri, sufletele ratacite de noaptea trecuta se apropie de mal. Capata un sens. Au figuri, pana acum putin timp erau toti la fel. Acum capata individualitate. Sunt diferiti si noi.
Iar soarele, grandios si puternic, isi arata fata de lumina si viata, iesind din mare ca un adevarat stapan peste tot si toate, cum altul nu exista si nu va exista. Nu e de mirare ca acum multi, multi ani, oamenii credeau ca soarele este Dumnezeu. Pentru ca este. Il privesti si te infiori. Cum sparge valurile in imensitatea lui si starneste pescarusii la zbor. De la rosu, alergam catre un portocaliu dulce amarui cu miros ametitor de proaspat. Nu conteneste sa urce tot mai sus intr-un dans lin si gratios si sa ne invaluie cu lumina. Deja este la o palma deasupra apei. Un tot rotund si alungit si-a desprins ultima raza din apa rece. Si creste din mare, inghitind intunericul si imbratisand cu caldura universul nostru mic, plaja si scoicile.
Si ca un cavaler in pozitie de drepti urca din ce in ce mai sus, arunca galben si roz in toate directiile.
Inima aplauda minunea care tocmai s-a produs.
Marea si-a nascut copilul.
Adorm pe plaja ametita de frumusetea la care am asistat…G.T.®

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu